Laurentiu Dumitru

ARTICOLE

Tâlharul cel bun sau efectul Dismas

Octavian Dărmănescu

Cei care fondează antisemitismul pe grozăvia crucificării Fiului lui Dumnezeu se pripesc: Hristos ar fi fost răstignit de către orice popor în care S-ar fi născut! Prea adusese foc şi sabie, prea incomodase lejeritatea domestică a omului vechi, "El, de care lumea nu era vrednică".

Suntem datori Sfântului Evanghelist Luca pentru singura relatare a dialogului dintre cei trei osândiţi din dealul Golgotei: Hristos, "împăratul iudeilor", Dismas (tâlharul cel bun) şi Gestas (tâlharul nepocăit). Un dialog scurt, dar plin de greutatea trupurilor spânzurate pe lemn.

Nimeni nu poate contrazice evidenţa comunităţii de suferinţă a Domnului Hristos cu tâlharii de pe cruce. Aduşi pe cărări diferite, cei trei se întâlnesc în faţa călăilor comuni, iar aceştia, cu o meticulozitate proprie romanilor, îi răstignesc după aceleaşi reguli folosite odinioară, în cazul sclavilor lui Spartacus. Şi iată-le ridicate. Trei cruci pe Golgota, o horă tristă a nedreptăţii umane. Aflaţi acum la o cruntă altitudine, îşi repetă viaţa şi caută răspunsuri printre spasmele durerii. Între ei ia naştere o atingere necunoscută, venită din consumarea aceluiaşi chin fizic. Scriptura n-o spune, dar şi cei doi tâlhari s-au chinuit cumplit; numai că Hristos atârna mai greu în cuie, costându-L scump păcatul lumii - de aceea a şi murit mai repede?

În acest spectacol trist, când părea că răul îşi instalase definitiv puterea, cele trei cruci încep să glăsuiască. Cu toată firea lui de precupeţ viclean, tâlharul cel rău încearcă să tragă foloasele unei eventuale smulgeri din cuie a lui Mesia cel răzbunător, găsind un ton ironic de necrezut la un om care trage să moară: "Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi" (Luca 23, 39). La provocare de tâlhar, tot un tâlhar răspunde: "Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta" (Luca 23, 40-42).

La o scurtă cercetare, observăm că fiecare dintre tâlhari i-a cerut mântuirea, numai că primul din batjocură, al doilea din credinţă. Din această părtăşie a suferinţei numai Dismas s-a ales cu izbândă. Marele prinos de jertfă adus la picioarele ţintuite ale Celuilalt Răstignit a fost rândul lui cel bun, mila care l-a cuprins pentru soarta Lui tristă.

În loc să-şi ducă tăcut asupră-şi pedeapsa, Dismas, cel mai apropiat martor al Patimilor lui Hristos, se vădeşte a-I fi prieten, plângându-L şi mărturisindu-L, el, un tâlhar ordinar, dând pildă ucenicilor ascunşi prin ungherele cetăţii sfinte. Iar Cel din lemnul Crucii Îşi ţine făgăduinţa "Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23, 43).

Speriaţi de furia naturii, iudeii se împrăştie pe la casele lor, "bătându-şi pieptul" întristaţi, ca după o mare greşeală. Pierduseră pariul lui Pascal şi o ştiau prea bine...

Cre┼Ytinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet