ARTICOLE

Dragostea pentru animale

- Intre zoolatrie si prada -

Cornel Dragos

Tuturor ne sunt dragi animalele, chiar daca de unele ne este teama. In copilarie ne-am jucat cu ele si poate si acum ne mai luptam cu ispita de atunci. Nu uitam totusi ca Sfantul Siluan Athonitul (despre care nu se poate spune ca nu iubea creatia lui Dumnezeu, din moment ce se intrista pentru ruperea fara motiv a florilor) ne-a invatat ca nu trebuie nici sa vorbim cu animalele, caci ne coboram astfel la treapta lor de necuvantatoare. In lipsa comuniunii ramane ca dragostea sa imbrace haina milei.

Ne e mila pentru ca, nevinovate fiind, sufera si ele stricaciunea intregii creatii ca urmare a pacatului originar. Ne e mila apoi pentru ca omul cazut, rupt de relatia cu intreaga creatie, se poarta cum nu s-ar cuveni si cu animalele. Ne e mila cand omul sarac le face pe bietele necuvantatoare partase la saracia lui, intretinandu-le necorespunzator, asuprindu-le pentru neputintele lor, dar si cand omul bogat le creste in conditii de rasfat. De multe ori ne incearca, in asemenea imprejurari, un sentiment de revolta. Cum se cuvine de fapt a ne purta cu aceste creaturi ale regnului animal? Mai intai cu respectul pe care-l datoram fiecarei parti a lucrarii unui Creator Care a asezat in fiecare aspect adus la existenta o ratiune de a fi, in baza careia la sfarsitul creatiei "toate erau bune foarte" (Facere 1, 31). Apoi, cu grija fata de un dar, caci toate au fost facute si daruite spre stapanire omului, si pretuind darul, trebuie, prin recunostinta pentru el, sa ajungem a-L iubi mai mult pe Daruitor. Dispretuind darul, L-am putea mahni pe Cel Care daruieste. In sfarsit, sa nu neglijam ratiunea fixata de Dumnezeu existentei lor, dandu-le alta intrebuintare.

Dresajul - hobby sau patima?

Ne vom referi la cei care cresc animalele ca pasiune sau hobby, cuvant acceptat de persoanele care cred ca expresia i-ar onora sau scuza, desi in limbaj duhovnicesc s-ar numi patima. Ce este rau in aceasta preocupare a lor? Ea reprezinta, in primul rand, o agresiune la adresa creatiei pentru ca schimba rostul natural. De la scopul nobil pentru care au fost facute, ajung obiecte vii pentru distractia omului cazut din starea superioara, binecuvantata de Dumnezeu. Prin folosirea in interes personal, egoist, a ceea ce are alta destinatie, "omul recent" paraziteaza creatia. Agresiunea este evidenta cand patima se satisface prin privarea de libertate a unui animal facut sa fie liber sau prin inchiderea in cei cativa metri ai apartamentului a unui necuvantator care, dupa felul in care l-a zidit Creatorul, ar avea alte nevoi. Ce defaimare a creatiei mai mare vrem decat un elefant la circ obligat sa mearga pe o minge sau un leu - regele animalelor - sa execute "numere speciale" la comanda. Trist pentru animale, dar si pentru cel care, in nevoia lui ontologica de fericire, se amageste cu asemenea surogate.

Mai rau si vrednic de plans este sa vedem omul, cununa creatiei, menit sa fie slujit de animale, slujind el celor fara de constiinta morala, el facandu-se cu voie rob acestora. Extremele se intalnesc. Ridicol si caraghios este peisajul doamnelor si domnilor (altfel de respectat) executand corvoada de a "scoate in lesa" sau chiar purtat in brate un animal impapusit ca sa-si faca programul de miscare" sau cele naturale. De fapt, animalele in cauza sunt numai obiectul patimii (zoolatrie) al carui subiect este omul si care slujeste in fond acestui viciu starnit si intretinut de sarpele cazut.

Cel mai mare rau in situatia exprimata il constituie pervertirea sentimentelor. Dragostea pe care omul trebuie sa o indrepte conform poruncii catre aproapele purtator al "chipului lui Dumnezeu", este concentrata spre altceva, in afara randuielii divine. Diferenta de importanta dintre om si animale a fost evidentiata chiar de Mantuitorul nostru prin cuvintele din Predica de pe Munte: "Priviti la pasarile cerului. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?" (Matei 6, 26) sau "Cu cat se deosebeste omul de oaie!" (Matei 12, 12). Iata pretul incomparabil al omului, singurul care se bucura de nemurire, singurul care va fi chemat la judecata.

Sufletul animal detine numai ceea ce Sfintii Parinti au numit putere pasiva in care, pe langa puterea vitala (in baza careia sufletul isi zamisleste trupul si il intretine viu) intra doar dorinta si pofta. Dintr-un astfel de suflet lipsesc puterile care il fac pe om ipostas al unei constiinte de sine statatoare, o persoana: puterea duhovniceasca, puterea contemplativa, puterea rationala. Orientand dragostea noastra spre oameni, o orientam spre Dumnezeu in mod direct decat canalizand-o spre restul creatiei, caci numai in fiintele umane Il putem gasi salasluit pe Hristos.

Ingrijirea pe care unii sfinti au aratat-o unor animale in pustie (Cuviosul Gherasim de la Iordan si leul "ascultator") exemplifica restaurarea firii, depasirea stricaciunii si impacarea omului cu creatia. Nu ne-am referit in cazurile patologice infatisate la inceput nici la sfintii ocrotitori ai animalelor domestice (Sfantul Modest, Sfantul Trifon si altii), folositori prin rugaciunile lor semenilor crescatori de animale spre a le asigura sanatate si fertilitate necuvantatoarelor de pe urma carora acestia traiesc.

Ne referim la cei care, traind intre oameni aflati in nevoi, intorc spatele acestora si isi focalizeaza dragostea in mod generos catre animale ce le satisfac placerea egoista. Daca ar ajuta constant un copil orfan sau un batran neputincios, nu si-ar satisface o placere si ar implini faptele milei trupesti si sufletesti. Dar, ce poate fi mai neplacut pentru omul robit decat sa implineasca poruncile divine? Ar fi de apreciat, cel putin apelarea la solutia ajutorului indicat (prin sprijin financiar acordat unei institutii de caritate), din banii care prisosesc sau sunt cheltuiti pentru scopuri zoolatre.

Ceea ce ii impiedica de fapt pe acesti frati intru zidire este inrobirea vointei. Atasati de obiectul patimii lor sufera la pierderea lui mai mult decat pentru oameni (nu neaparat straini), adesea rude sau prieteni.

Jalnica stare pentru chipul Logosului divin, omul!

Facatorul si Purtatorul de grija, Dumnezeu sa ne fereasca de astfel de patimi, sa-i ridice pe cei care au alunecat in ele si sa "se milostiveasca, ca prin buna-petrecerea si inmultirea boilor si a celorlalte dobitoace sa se lucreze pamantul, iar rodurile sa creasca si sa prisoseasca spre tot lucrul bun".

(din Rugaciunea Sfantului Sfintit Mucenic Modest la toata boala aducatoare de vatamare fapturilor necuvantatoare).