Laurentiu Dumitru
<< Paulo Coelho - sublim si periculos >>


E la moda astazi sa citesti Paulo Coelho. Toata lumea citeste Coelho, chiar si cei ce nu citesc de fel... Aveam sa aflu ca, in cercurile inalte ale literatilor, era "acuzat" ca speculeaza mituri si simboluri pe care le proiecteaza in povesti facile, deci ca-i mai mult un speculant decat un mare prozator.

Am observat ca marii pasionatii de lectura, cand recomanda literatura sud-americana de calitate, ii pomenesc pe Cortazar, Llosa, Marquez, Sabato, si niciodata pe Coelho, considerand ca scrie "literatura light"[83]... In plus, traiesc cu convingerea ca actul de cultura ramane, fara doar si poate, destinat minoritatii. Ma intrebam, sa fie oare Paulo Coelho exceptia care confirma regula? Numai Sandra Brown, manelele si telenovelele parca mai au atatia fani. Mai nou se gasesc si tricouri imprimate cu chipul lui... Si, parca-i ceva necurat la mijloc cand vezi ca persoane care dupa "vremea lecturilor obligatorii" n-au mai citit nici o carte, incep acum sa citeasca P. Coelho. Multi artisti mediocri, unele fotomodele si mai toate vedetele Playboy numesc la autori preferati pe Coelho. Fara doar si poate, da bine in "lumea buna" sa-i citesti cartile. Mi-am zis atunci: "la pomul laudat...".

M-am lasat greu convins sa-l citesc... Am "cedat" la rugamintile unor colegi si prieteni fascinati de scrisul prozatorului brazilian, un argument redutabil fiind acela ca accentueaza in romanele sale elemente de spiritualitate. Voi incerca aici o abordare ce poate fi catalogata de unii drept superficiala, simplista. N-am pretentii de scriitor, nici macar de critic literar. Incerc insa sa vad lucrurile in duhul lui Hristos.

Paulo Coelho scrie de vreo 17 ani, are 57 de ani (n. 1947), e tradus in 56 de limbi, editat in 150 de tari, vandut in zeci de milioane de exemplare. Un adevarat fenomen mondial. Care sa fie deci secretul acestui "...vrajitor al Braziliei care face sa dispara cartile din librarii"? Se pare ca raspunsul este limbajul simplu si clar, naratiunea stralucitoare, subiectele alese care "stimuleaza capacitatea noastra de a visa, dorinta noastra de cautare si forta de a ne regasi pe noi insine in aceasta cautare".

Alchimistul (1998), cartea care l-a consacrat pe plan mondial, mi s-a parut o poveste simpla, dar deloc simplista, in care autorul, intr-adevar, se foloseste excesiv de mituri, simboluri si clisee deterministe. E o povestire parca atemporala, initiatica, de unde si aura de guru a autorului. Alchimistul are ceva din duhul cartilor vechi orientale, este "un fel de Micul Print modern" cum afirma un critic. Este o carte bine scrisa, plina de seva, iar lectura ei nu te poate lasa indiferent. Insa, dincolo de acest aspect apologetic, cartea are si puncte slabe. E vorba aici de un vadit panteism (contopirea cu natura, transformarea lui Santiago in vant), de elemente magice (alchimice) si un sincretism religios care poate sminti usor un nespecialist, un necunoscator al invataturii Bisericii.

"Sufletul lumii" de care vorbeste Coelho poate fi diavolul - spune IPS Lazar Puhalo intr-o "Epistola" catre un editor din Romania[84]. Mai mult decat atat, asa zisa traire a "Legendei Personale" - implinirea viselor, a idealurilor, ca singur scop al vietii nimiceste foarte usor ceea ce as numi in acelasi duh "Legenda Personala" a crestinului - unirea cu Hristos, cautarea Imparatiei lui Dumnezeu. Cand lupti cu ardoare fara seama pentru implinirea "Legendei personale" e posibil sa nu mai gasesti timp sa-L cauti pe Hristos. De aceea Scriptura spune sa cautam mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga noua (cf. Matei 6, 33). In plus trebuie precizat ca celebra sintagma din Alchimistul: "Cand tu vrei ceva cu adevarat tot universul conspira la realizarea dorintei tale", este de fapt de origine filocalica si suna, citez din memorie: "cand vrea Dumnezeu sa se implineasca un lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca".

In principiu, Alchimistul avea inca de la inceput sanse sa fie un roman de succes, pentru ca e o carte a momentului, in sensul ca, in afara unei vieti in Hristos, oamenii au gasit un surogat impotriva deznadejdii in "gandirea pozitiva" atat de des intalnita azi, subiect pe care s-au scris zeci si zeci de carti si care-i si "motorul" cartii lui Coelho.

 In romanul La raul Piedra am sezut si am plans[85] (1994), autorul isi exprima si mai cu sarguinta conceptele religioase sincretiste ce fac din el un new-age-ist autentic. Paulo Coelho amesteca nepermis si nescuzabil (chiar daca nu-i teolog) invataturi si principii complet contradictorii - catolice, protestante si din mistica orientala - punand unele din idei chiar si pe seama unui slujitor al Domnului. In La raul Piedra... sincretismul e mult mai suparator si mai ales smintitor [86]. Autorul lasa sa se-nteleaga ca exista un chip feminin al lui Dumnezeu care se identifica in persoana Fecioarei Maria, iar intr-un interviu publicat pe site-ul personal, Paulo Coelho isi afirma transparent convingerea ca "Biserica Romano-Catolica va accepta in viitor aceasta idee. Vor mai trece poate cincizeci sau doua sute de ani, dar o va accepta"[87]. Autorul este, de altfel, consilier special UNESCO in cadrul Programului "Convergente spirituale si dialoguri interculturale".

Al cincilea munte (1996) la prima vedere pare a fi singura carte a lui Coelho care poate fi citita aproape fara teama. Insa tocmai pentru ca pare nevinovata e periculoasa. Exista un canon sinodal care interzice modificarea Vietilor Sfintilor. E adevarat, Coelho face literatura, dar prezinta imaginea unui sfant pacatos, nu a unui pacatos care ar deveni sfant si care ne-ar putea fi model. De altfel, nicaieri in roman personajul nu este numit "Sfantul Ilie", ci simplu - Ilie. Al cincilea munte prezinta viata Proorocului, plecand de la Biblie si intorcandu-se, in final, din nou la ea. Romanul accentueaza latura profana a Profetului, arata lupta sa cu Dumnezeu pentru a intelege care-i este menirea. Al cincilea munte ti-l apropie fara indoiala pe Ilie, dar acesta este un Ilie imaginar, inventat, nu este proorocul biblic. Cel care citind, simte o oarecare evlavie pentru Ilie, e bine sa stie ca evlavia lui este pentru personajul Ilie si nu pentru Proorocul Domnului. Estetic vorbind, Al cincilea munte e o carte placuta, dar pentru conturarea unei imagini corecte, autentice sunt de preferat cuvintele Scripturii care-l evoca pe Ilie Proorocul (Cartea a III-a si a IV-a a Regilor).

Dupa Manualul razboinicului luminii (1997) o colectie de reflectii filozofice in duhul Alchimistului menite sa ne ajute sa ne descoperim si sa ne sporim curajul, Paulo Coelho publica Veronika se hotaraste sa moara (1998). Acest roman care a fascinat pe multi, considerat de unii original, are ca tema un subiect arhitratat in carti si in filme: "oare unde sunt adevaratii nebuni, in sanatorii sau in afara lor?" Cartea aminteste de Zbor deasupra unui cuib de cuci (mult oscarizatul film din anii ’70, cu Jack Nicholson si Danny De Vito sau de mai noul Tinerete furata (cu Winona Ryder si Angelina Jolie). Personal n-am gasit-o nici originala, nici de exceptie.

In Diavolul si domnisoara Prym (2000), Coelho "ispiteste" pe cititor cu o intrebare: "Poate fi omul capabil de orice fapta? Intr-un anumit context el poate ajunge chiar sa omoare?". Cititorii sunt tinuti cu sufletul la gura ca in vechiul film politist Locotenent Columbo. Desi are si pagini interesante si ideea e discutata si de Sfintii Parinti, cartea nu o gasesc deloc ziditoare...

Cu romanul 11 minute (2003) autorul aluneca intr-o senzualitate ce atinge pe alocuri pornografia si grotescul... Cartea "te ajuta" sa te obisnuiesti cu lumea prostitutiei prin intermediul unei tinere, Maria (neinspirata alegerea numelui), personajul principal. In romanul 11 minute, Coelho se foloseste de experienta si jurnalul unei adevarate prostituate din Geneva, descopera argumentele, starile sufletesti ale fetei in asa fel incat nu doar sa n-o judeci (caci asta ar fi bine!), ci chiar sa-ti si placa de ea, s-o si accepti, ea fiind de altfel personaj pozitiv prin excelenta. Momentele de regret si cainta care exprima tragedia prin care trece sunt inabusite de idealul ei de a-si face un rost in tara natala[88]. Romanul te obisnuieste cu "normalitatea prostitutiei", ea macinand adanc in mentalitatea cititorului creandu-i idei revolutionare (asemanatoare cu cele ale guvernantilor nostri care cer din ce in ce mai insistent legalizarea bordelurilor). Pornografia excesiva, imoralitatea mesajului si atitudinea cartii 11 minute fata de prostitutie ma tem ca poate influenta dezastruos viata unor tinere care se zbat in lipsuri, de la noi sau de prin alte parti, mai ales cunoscand succesul pe care-l are la tinerii adolescenti cartile prozatorului brazilian. Romanul 11 minute e un pasaport spre iadul desfranarilor, spre prostitutie. 11 minute trec repede, dar sunt aducatoare de multi bani... Imaginea de ansamblu a cartii, din punctul meu de vedere, nu este modificata de "sfarsitul salvator", pentru ca e vorba de o aparenta salvare, Maria ajungand de la prostitutie la concubinaj. E adevarat ca vorbim de o alta masura, e un progres in viata ei, insa exista tendinta de a numi, prin comparatie, "bine" un rau mai mic si asta-i foarte grav. Impactul e cu atat mai mare cu cat Paulo Coelho este considerat de multi un propunator de "modele pentru cautarea spirituala individuala"... 11 minute este o carte scrisa in duhul lumii, pentru cei ce sunt ai lumii, nu pentru cei ce sunt ai lui Hristos!

Steinhardt afirma ca un "scriitor nu are a fi moralist. Fereasca-l Dumnezeu de una ca asta! Alta e menirea lui: sa iste in mintea si-n inima cititorului concluzii moraliste, mai bine zis morale"[89]. Oare e vorba de asta si in cazul lui Coelho? Cred ca nu!

In vise, care pot fi de la Dumnezeu, dar si de la diavol, e mai bine sa nu crezi deloc! Si in cazul scrisului lui Coelho, daca paginile sublime se amesteca cu cele care din perspectiva crestina smintesc, strica si intineaza, ele nu mai pot fi bune. Sfantul Vasile cel Mare recomanda crestinilor sa culeaga din cartile pagane cele de folos, dar sigur nu recomanda din cele sincretice, eretice sau pornografice. Ca sa nu mai spun - pentru a cata oara?- ca discernamantul e o calitate rara. Nu pot spune ca romanele lui Coelho sunt geniale, mediocre sau proaste, nu sunt in masura sa spun daca din punct de vedere literar sunt valoare sau non-valoare, spun doar ca romanele lui nu sunt atat de ziditoare de suflet precum cred unii.

Un lucru e lamurit. Cautati mantuirea? N-o veti gasi in cartile "initiatice" ale lui Paulo Coelho, ci acolo gasiti "Sufletul Lumii" care, spun unii, ar putea fi diavolul...


NOTE:

[83] Un amic mai mucalit imi spunea ca ceea ce da bine la prozatorul sud-american este combinatia de litere "elho" care suna interesant. Intr-adevar numele are rezonanta, are sonoritate.

[84] Vezi IPS Lazar Puhalo, Caile Ortodoxiei contemporane, Editura Eikon.

[85] Titlul cartii este parafrazat din Psalmist: La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion (Psalmi 136, 1).

[86] Sincretismul religios din cartile lui Coelho este tributar conceptiei sale new-age-iste despre religii. Romancierul marturiseste pe pagina sa web: "Sunt catolic. Cred insa ca oricare religie, daca e aleasa in mod sincer, duce la acelasi Dumnezeu si nu transfer asupra religiei mele raspunderea asumata in cautarea mea spirituala" (http://http://www.paulocoelho.com/). Vezi si articolul meu: "Ispita intelectualilor: Toate religiile sunt bune!".

[87] http://www.paulocoelho.com

[88] Pe tema acestei carti am avut o controversa cu o amica care vedea in paginile romanului durerea si cainta Mariei. Intr-adevar, ea este cumplit de indurerata si dezamagita si are momente cand lupta cu proprii demoni. Insa, ma repet, dincolo de unele afirmatii ale personajului, ideea caintei o gasesc vaga si cartea nu are ca finalitate indreptarea reala a personajului incat sa poata fi model pentru noi ca si cititori crestini. Pe aceasta tema este abordat si Coelho intr-un interviu: "- Pentru ce se prostitueaza protagonista din 11 minute? Ea spune ca nu o face strict pentru bani. P. Coelho: - Am intrebat-o pe Maria si ea mi-a raspuns ca face asta pentru simtul aventurii. Mi s-a parut un raspuns neortodox, dar 40 % dintre prostituatele cu care am vorbit la Geneva mi-au spus lucruri asemanatoare, cu toate ca gandurile lor nu mi s-au parut prea clare. Maria nu este o victima si nici nu are sentimentul vinovatiei" (http://www.adevarulonline.ro/literar/). Gasesc ca autorul nu a schimbat fundamental caracterul personajului.

[89] N. Steinhardt, Intre lumi - Convorbiri cu Nicolae Baciut, Editura Tipomur, 1994, p. 26.

CreÅYtinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet