Laurentiu Dumitru
<< Crestin "din an in Pasti" >>


Multi se numesc pe sine crestini, asa, din an in Pasti (sau "din joi in Pasti"), adica legatura lor cu "cele sfinte" se realizeaza doar la marile praznice. Locasurile de cult in perioada Patimilor si de Inviere devin neincapatoare, mai mult, poporul credincios ce asculta, spre exemplu, Deniile din Saptamana Patimilor depaseste numeric cu mult poporul adunat in biserica. Oamenii vor sa recupereze viata spirituala care le-a lipsit, mai bine zis de care s-au lipsit in timpul anului. Crestinul nepracticant e aprins de dorinta de a valoriza metafizic existenta umana, de nostalgia dupa timpul mitic, al originilor, cum ar zice Mircea Eliade. Sau intr-un limbaj pur crestin, e vorba de a reface impreuna cu Hristos drumul de la intrarea triumfala in Ierusalim pana la Rastignirea pe Golgota si Invierea Sa din morti. Aceasta dorinta de a recupera timpul pierdut si de a-l sfinti pe cel al Saptamanii Patimilor e de buna seama un prilej de bucurie pentru Biserica, dam slava lui Dumnezeu pentru acest lucru. Numai ca omul modern, aflat departe de viata liturgica, se comporta de multe ori in aceste momente nefiresc, neadecvat. De altfel si mass-media pomeneste in perioada aceasta mai des de "iepurasul de Paste"[108] decat de Invierea lui Hristos. Crestinul din "an in Pasti" nu intelege ritualul, limbajul si semnificatiile liturgice, nu stie cum sa se integreze in acest timp si spatiu sacru. De aceea, multi aprind lumanarea in noaptea de Inviere de la bricheta apoi dau si amicilor, de aceea altii pun accent pe lumina lumanarii adusa acasa aprinsa si nu pe lumina credintei care ar trebui sa se salasluiasca in sufletele noastre, lumina simbolizata de lumina lumanarii. Observam cu tristete ca aceste gesturi religioase au incarcatura superstitiilor, a talismanelor... Important e pentru acestia sa aduca acasa lumanarea, sa ia aghiasma sau ramurele de salcie, sa dea acatiste la 9 biserici, nu sa-si schimbe viata, renuntand la patimi, nu sa se uneasca cu Hristos. Acestia simt un oarecare entuziasm, insa raman aproape neschimbati de evenimentul pascal, percepandu-l ca pe un week-end fastuos. Gasesc ca acesti crestini nepracticanti, in marea lor majoritate pionierii anilor '80, au o oarecare scuza sau justificare: ei nu au avut sansa de a afla despre Hristos de pe bancile scolii, asa ca, necatehizati fiind, gasesc ca ceea ce au avut de facut au facut. Indeobste, ei considera ca-s oameni buni nu pentru ca fac lucruri bune, ci doar pentru ca nu fac rele ("n-am batut, n-am omorat pe nimeni!"). Au insa o calitate ce nu li se poate lua, au buna-cuviinta, macar ca sunt nestiutori.

Mai exista insa si o alta categorie de credinciosi "din an in Pasti", anume cei care cred ca daca e sarbatoare e musai prilej de distractie, de chef... Acestia stau pe langa zidurile bisericilor la Denii sau la Inviere, fumeaza sau beau, sunt galagiosi. "E sarbatoare, ne distram" ar spune ei. Insa sunt sarbatori ale bucuriei si sarbatori ale tristetii. Perioada Patimilor nu poate fi prilej de bucurie si distractie. A amesteca lucrurile sacrului cu cele ale profanului (sau ale demonicului) se cheama, in acest caz, blasfemie. Personal, ca profesor de Religie, daca ceva m-a tulburat in atitudinea elevilor la clasa, au fost gesturile nepotrivite la rugaciune: discutii, dat coate... Aceste lucruri, neavand nimic rau in sine, sunt nepotrivite in timpul rugaciunii. Asa si cu cheful celor din preajma bisericilor, el e bun, reconfortant, dar nu in Sfanta si Marea Vineri cand ducem spre mormant pe Domnul. Acestia nu au scuze ca cei dintai, sunt niste nefericiti pe care Domnul inca ii asteapta. De unde stiu asta? Stiu pentru ca, vai mie, odinioara am fost si eu asa insensibil la Patimile Domnului. De ce sunt unii insensibili tocmai atunci? Pentru ca sunt slabi in credinta, pentru ca nu simt crestineste! Pentru ca nu stiu cu ce fel de iubire i-a iubit Domnul! Ca nu doar o picatura din sangele de pe Golgota a curs pentru ei, ci tot sangele Mantuitorului a curs pentru toti, dar si pentru fiecare in parte, dupa cum spunea inspirat un teolog.

Sa ne inchipuim ca un frate de-al nostru ar afla ca suntem in primejdie de moarte si ne-ar salva cu riscul propriei vieti, ar plati cu viata sa ajutorul dat noua. Cum ne-am comporta la inmormantarea lui? Dar in fiecare an la comemorarea sa? Nu ne-ar plange oare sufletul cinstind dragostea lui mare pentru noi? Cu siguranta! De aceea zic ca cei insensibili sunt slabi in credinta sau bolnavi de necredinta.

Crestinul, mai mult sau mai putin deschis spre viata Bisericii, nu neaga Invierea Domnului. O stie si o marturiseste rostind Crezul sau salutand cu "Hristos a inviat!". Insa cel de care ne ocupam in acest articol, crestinul nepracticant, se poticneste cand intelege intrucatva efectele Jertfei si Invierii Domnului...

"...cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte Viata daruindu-le!", adica moartea Lui calca moartea noastra, iar Viata Lui devine izvorul vietii noastre. Daca El a inviat si noi vom invia, El este incepator al invierii noastre.

Cel ce crede in Invierea Domnului crede si in invierea sa si a tuturor mortilor[109], crede in viata fericita alaturi de sfintii si dreptii cei ce din veacuri au placut Lui. Cel ce crede in Inviere nu nadajduieste in Domnul numai pentru viata aceasta (Sfantul Pavel spune ca cei ce nadajduiesc in Domnul numai pentru viata aceasta sunt mai de plans decat toti oamenii[110]), cine crede in Inviere nu crede in reincarnare, cine crede in Inviere se ingrijeste de cei raposati, "adormitii intru nadejdea invierii".

Cine crede in Inviere trece si prin Patimile Domnului si Golgota Rastignirii, postind si infranandu-se de la tot raul! S-ar cuveni sa fim cu luare aminte la cuvintele slujbelor ca sa le patrundem semnificatiile; Prohodul Domnului, Canonul Sambetei celei Mari, Canonul Invierii sintetizeaza magistral invatatura Bisericii despre Inviere.

Am nadejdea ca cei ce spun, amuzandu-se uneori, ca sunt crestini "din an in Pasti" vor intelege ca de Praznicul Invierii e vremea lor, ca trebuie sa dovedeasca propriei constiinte ca venind Pastele au fost crestini[111], cu adevarat crestini... macar in ceasul al unsprezecelea, caci si atunci Bunul Dumnezeu -Iubitorul de oameni - ii primeste cu bucurie! Ii primeste cu bucurie si-i roaga sa-L viziteze mai des... mai ales la Sfanta Liturghie, atunci cand intinde masa euharistica pentru toti...

"Sa ne curatim simtirile si sa-L vedem pe Hristos stralucind, cu neapropiata lumina a Invierii. Si, cantandu-I cantare de biruinta, luminat sa-L auzim zicand: Bucurati-va!"[112].


[108] La facultate, in patru ani de teologie si doi de master, n-am auzit vreodata pomenindu-se de vreo conotatie crestina a iepurasului acesta, dupa toate probabilitatile el fiind un simbol pagan al fertilitatii.

[109] Caci, precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia (I Corinteni 15, 22). 

[110] Cf. I Corinteni 15, 19.

[111] Presa locala argeseana a consemnat ca in Saptamana Patimilor (2001) unii ginecologi n-au mai dat curs cererilor de avort, amanandu-le. Un pas mic pentru om. Intr-adevar, mai avem ceva sfant in noi...

[112] Din Canonul Invierii.

Cre┼Ytinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet