'"ARGEŞUL ORTODOX" şi "PRIDVORUL DE SUS"'

Căutători în ape tulburi

"Fenomenul" Ioneşti

- Preot Lucian Grigore -

Întâlnim în zilele noastre tot mai multe aşa zise mărturii despre Dumnezeu, care nu au legătură cu tradiţia patristică şi nici cu Sfânta Scriptură. Vedem cum peste noapte apar „vestitori” de toată mâna şi de tot râsul care, încercând a arbora un ton moralizator, înţepat, împăunându-se cu aura de „legitimi” osânditori ai moravurilor, se dovedesc a fi de altminteri falşi profeţi ce vorbesc o limbă cu care credinciosul onest al tainelor dumnezeirii nu s-a întâlnit niciodată, limba unei străine mărturisiri de credinţă.

Un asemenea fals profet este Ion Marin de la Ioneşti - Argeş, unul despre care auzim şi citim din ce în ce mai des. Pentru ca nu cumva inimile credincioşilor să fie biruite de duhul smintelilor, se cuvine a face aici câteva precizări în legătură cu acest personaj. Rătăcirile „profetului ţăran” Ion Marin sunt în consonanţă cu un fenomen mai larg întreţinut de prolificul scriitor al aberaţiilor „de actualitate”, pe nume Constantin Dogaru din Tecuci, sau de către mişcări obscurantiste precum cea apărută la Pucioasa în jurul templului „Noul Ierusalim” al soţilor Zidaru.

Am răsfoit cândva nişte volante promoţionale ale acestor răucredincioşi, fără să le acord vreo însemnătate. Gândeam că acest duh aberant al plăsmuirilor nu prinde la publicul românesc, nu are răsunet în conştiinţa dreptcredincioşilor şi nu interesează pe nimeni. Nu zic că m-aş fi înşelat. Dimpotrivă, înţeleg că numai nişte minţi bolnave pot să-şi dedice interesul în a se lăsa cucerite de mărturiile unei false credinţe promovate de te miri cine împotriva bunei rânduieli statornicite în Biserica slavei lui Dumnezeu, care este Biserica Dreptmăritoare a Adevărului, Biserica Ortodoxă.

Se pare totuşi că tot mai mulţi dintre bieţii de noi ne înşelăm uşor, ne îmbolnăvim uşor cu mulţimea cuvintelor otrăvite ce vin dintr-o lume situată în afara credincioşiei şi a smereniei, în afara dreptei socotinţe şi a dreptei credinţe. Observ că spiritul acesta al deşertăciunilor, strecurat în inimile unora, începe să se dezlănţuie cu o vehemenţă greu de stăvilit, cu neruşinare şi cu rea intenţie. Din acest motiv consider că se cuvine a zăbovi puţin timp pe calea aceasta a cuvintelor, pentru că merită să ne străduim să aflăm adevărul.

Pare a fi un lucru lesnicios pentru aceşti falşi profeţi să îşi adune mintea asupra câtorva idei despre ce anume li se pare lor a fi Dumnezeu şi apoi să înceapă a rosti înaintea mulţimii toate prostiile cugetării lor şubrezite de necunoştinţă şi necredinţă, roadele stricăciunii minţii lor, ţepii unor halucinaţii stăpânite de întunecarea trufiei. Uşor i s-ar părea oricui să înceapă a îndruga multe şi mărunte despre pretinse vedenii, să sporovăiască sumedenie de minciuni despre ceea ce i s-ar părea lui a fi „taina dumnezeirii”, să spună oamenilor că a văzut chipuri, sau că a auzit voci. Totul e să şi înţelegem dacă se întâmplă acestora cu adevărat minunea cea mai presus de minte a profeţiei, sau e vorba doar de un fals grosolan în spatele căruia stau motivaţii dintre cele mai omeneşti.

Iată de ce doresc, în cele ce urmează, să lămurim lucrurile şi să despărţim apele tulburi ale eresurilor de apele limpezi ce izvorăsc din izvorul credinţei. În acest sens am să adaug aici, spre ştiinţă, cuvintele mărturisirii de credinţă ortodoxă, care limpezesc calea cunoaşterii lui Dumnezeu.

După cum s-a scris în Sfânta Scriptură, vor veni zile când oamenii vor nesocoti credinţa cea adevărată şi îşi vor apleca inima spre basme. Întâi de toate, vom încerca să vedem care sunt criteriile după care deosebim o profeţie adevărată de una falsă. Iată ce spune în sensul acesta Cartea de Învăţătură Ortodoxă:

„Mântuitorul, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi atrag în repetate rânduri atenţia atât asupra proorocilor adevăraţi, cât şi asupra celor mincinoşi, pe care trebuie neapărat să-i deosebim. Pe cât de mult suntem datori să cugetăm cu evlavie la proorociile adevărate, pe atât de mult se cuvine să osândim şi să combatem pe cele false. Mântuitorul spune că în vremurile tulburi şi mai ales la sfârşitul lumii „se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi” (Matei 24,24). Asemenea prooroci mincinoşi s-au ivit deseori şi sunt şi astăzi, dar ei trebuie să fie combătuţi cu stăruinţă, pentru a nu fi lăsaţi să-şi facă lucrul lor.

Proorociile trebuie să întrunească aceleaşi condiţii ca şi minunile:

• să fie vrednice de numele lui Dumnezeu şi să nu contrazică Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie;

• să nu se tăgăduiască unele pe altele;

• să urmărească mântuirea credincioşilor, adică să aducă folos şi spor vieţii sufleteşti şi nu morţii sau păcatului;

• cel ce grăieşte în numele Domnului sau săvârşeşte fapte minunate, să grăiască după adevăr şi să ducă o viaţă fără pată şi să nu urmărească interese personale sau scopuri egoiste;

• şi să dovedească lucrarea proniei dumnezeieşti şi puterea Duhului lui Dumnezeu.

Tot în legătură cu acestea, Lactanţiu ne spune că adevăraţii prooroci:

• predică toţi un singur Dumnezeu;

• nu suferă de nebunie;

• nu sunt înşelători;

• nu umblă după averi sau câştig;

• nu se îngrijesc de cele necesare vieţii, ci se mulţumesc cu întreţinerea pe care le-o trimite Dumnezeu;

• proorociile lor s-au împlinit sau se împlinesc întocmai;

• ei îşi adeveresc trimiterea chiar şi prin suferirea chinurilor şi a morţii.

Să cercetăm acum cu de-amănuntul situaţia „proorocului” Ion din Ioneşti. Am dinaintea ochilor una dintre cărţile promoţionale despre un eres imbecil, cartea intitulată – Profetul zilelor de pe urmă - fenomenul Ioneşti - Argeş – vol. 1, editată în 2005 la Bucureşti (fără editură) sub ISBN: 973-0-03949-6, scrisă de un ucenic al pierzaniei, pe nume Ştefan Dumitru, „profesor” din Bucureşti, pretins promotor al „Cuvântului lui Dumnezeu de actualitate”.

Dintru început e interesant de văzut un lucru: în vechime, marii ereziarhi ai lumii erau oameni cultivaţi, intelectuali subţiri, minţi scormonitoare, spirite ale unei uriaşe intuiţii. Astăzi, ereziarhii par a se fi ramolit cumplit, sunt oameni mărunţi care abia bâiguie două vorbe de înţeles, abia învălătucesc cuvintele în noroiul promiscuu al propriilor întunecări. E un avantaj, s-ar spune, pentru a se lămuri fiecare cum stăm cu adevărul şi cu neadevărul. Totuşi, multora tocmai acest mormăit poticnit le sugerează dovada unei prezenţe supraomeneşti, le dă fiorul unei experienţe mistice, senzaţia unei lucrări de negrăit. Nimic mai fals! Dumnezeu ne grăieşte lămurit, glasul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos este explicit, definirile Bisericii sunt pe înţeles, sunt limpezi.

Pentru contrast, vă propun un pasaj din bâiguiala profetului nepereche Ion cel Nou de la Ioneşti:

„Vă întreb pe dumneavoastră nişte oameni culţi, nişte oameni cu carte, nişte oameni deştepţi, câţi diavoli sunt?

Unul zice: miliarde! Altul: câţi oameni sunt pe pământ?

Nea Ion zice: Nu, unul singur este. Atunci câţi Dumnezei sunt?

Unul zice: unul singur!

Atunci vă întreb din nou: câţi Dumnezei sunt?

Unul singur. Câţi sfinţi sunt?

Mulţi sunt!

Aici să vă daţi seama ce zic. Câţi diavoli sunt? Unul singur! Şi iar vă întreb: Câţi diavoli sunt?

Mulţi !

Aţi priceput ce am zis acum?!”

Eu unul mărturisesc că nu am priceput nimic şi nici nu văd încă precis motivul pentru care mulţimi de oameni vin din depărtări să privească în gura lui Nea Ion la astfel de cugetări „deştepte”!

Să vedem însă ce anume ne propune cartea despre Ion Marin profetul. La cuprins găsim într-o anumită secţiune a cărţii următoarele titluri:

• Ion Marin – OMUL

• Chemarea

• Începutul lucrării…minunile acelor zile

• Mesajul transmis prin viu grai

• Mărturii despre Profetul Ion Marin de la Ioneşti Argeş

Într-o secţiune imediat următoare găsim acatiste şi rugăciuni formulate de Constantin Dogaru, care deja ne-a familiarizat cu inepţii la auzirea cărora orice minte trează îşi pune întrebări diverse.

Aşadar, „Ion Marin – OMUL” – profilul perfect al proorocului de profesie: un ţăran din Ioneştii de Argeş, fost păstor la oi, ca şi Petrache Lupu de odinioară, fost lucrător la calea ferată, actualmente pensionar frustrat de omniprezenţa şi omnipotenţa unui preot local, primeşte într-o noapte a anului 1998, după un „somn bun”, vizita unei entităţi în faţa căreia intră în stare de levitaţie. Entitatea se recomandă a fi Maica Domnului, care îi solicită să construiască o troiţă. Vizitele se repetă, asemenea şi starea de levitaţie. Curând are loc în toiul nopţii o scurtă decorporalizare, timp în care Ion călătoreşte cu entitatea respectivă prin cătunul Prodăneşti, oprindu-se la poarta unei văduve, alături de o fântână cu „apă vie”, unde entitatea avea să însemneze locul pentru construirea troiţei. Începe lucrul! Soţia preotului, iniţial neîncrezătoare cu privire la întreaga poveste, „se converteşte” adoptând nu pentru multă vreme o atitudine de îngăduinţă faţă de profet. Curând, după ce fenomenul devine un subiect mediatic profitabil, preotul împreună cu soţia îşi orientează preocupările pentru a gestiona „judicios” daniile pelerinilor (conform cărţii sus amintite), timp în care profetul ţăran caută soluţia revendicării foloaselor. De aici, competiţia…

Are loc slujba sfinţirii troiţei, eveniment însoţit de apariţia miraculoasă a unor cruci pe cer şi de prezenţa unor îngeri sub forma unor bulgări de lumină aşezaţi pe treptele troiţei (pe care nu i-a văzut nimeni, ci numai profetul). La ceremonial participă 40 de preoţi şi o mulţime supraestimată de Ion Marin ca la 10.000 de oameni. Actorul principal al ceremoniei, profetul ţăran Ion Marin, este însoţit la slujbă de trei fetiţe îmbrăcate în veşminte albe, care ar fi văzut în apele tulburi ale Teleormanului chipul Domnului Hristos – un alt motiv de pelerinaj la gârla din apropriere, unde numai „cei aleşi” puteau avea pretenţia ori impresia că văd ceva. De atunci încoace, mulţi gură-cască au rămas să caute iluzia vreunei descoperiri cereşti „de actualitate” în apele tulburi care se scurg din decantoarele Costeştilor.

Marin Ion, profetul, se supără pe sat şi se izolează în curtea proprie considerând că preotul local i-a confiscat „afacerea” de la Prodăneşti. Între timp, autoritatea bisericească stinge litigiul hotărând a construi în hotarele acelui cătun o Sfântă Mănăstire, pe locul uneia mai vechi distruse până în temelii de demult. Descoperirea acelei istorii, despre mânăstirea distrusă în vechime, aruncă un veşmânt veridic asupra arătărilor ce i s-au făcut lui Nea Ion. Rămân în urmă însă tâlcurile unei purtări străine de duhul Bisericii, pe care omul nostru încearcă insistent a le deprinde. Încep să-i placă darurile. În paralel cu desfăşurarea colectelor pentru zidirea mânăstirii, profetul îşi procură propriile venituri pentru rosturi particulare. Pelerinii încep a se detaşa de motivul construirii Sfintei Mânăstiri în favoarea miracolelor pe care profetul ţăran pretindea că le împarte. Apare o bisericuţă chiar în curtea omului nostru, din fericire rostuită cu preot ortodox numit de chiriarh.

Discursul lui Nea Ion se schimbă oarecum în favoarea unui „drept de autor” pe care şi-l revendică. Pretinde astfel că e însemnat de Hristos pe mâini cu literele N şi K, fapt ce îi conferă puterea de a binecuvânta mulţimile şi de a „valida” apa cea vie pe care pelerinii obişnuiau să o scoată din fântâna de lângă troiţă. Astfel, apa devenea vindecătoare numai sub mâna binecuvântării profetului. Aceasta ar fi fost cheia cu care respectivul ar fi putut asigura controlul asupra daniilor. Între timp, avea să proorocească faptul că biserica mânăstirii aflată în construcţie se va ruina şi lucrările vor reîncepe abia peste 60 de ani (în anul 2060), deşi sfârşitul lumii potrivit aceluiaşi profet ar fi în anul 2033 (?).

Din toate colţurile ţării încep să-l viziteze pelerini care se rezumă doar la a-l lăsa pe Nea Ion să-i atingă şi să le vorbească. Afacerea prosperă. Nea Ion este supranumit Alesul Duhului Sfânt, Ioan cel Nou, Împăratul lumii noi, un fel de incubat al lui Hristos până la a doua venire, cel care ştie „drumul de lumină”, OMUL coborât din cer pentru MAREA LUCRARE DIVINĂ. În spatele persoanei sale încep să mişune cercuri oculte care vorbesc despre Personalităţi Cereşti, despre cel de-al treilea ochi, despre puteri paranormale şi alte asemenea scorneli. Pe seama profetului sunt asigurate sumele necesare editării unor colecţii uriaşe de inepţii, cărţile profesorului Constantin Dogaru, sau ale sorei Vlăsceanu ori ale profesorului Ştefan Dumitru, oameni puşi pe căpătuială din vânzarea de iluzii.

Principalele puncte doctrinare ale profetului - confecţionat ad-hoc de mişcarea „pertuţiilor” şi „entoriilor” dogariste - ar fi acestea:

• Sfârşitul lumii va veni în anul 2033, exact la 2000 de ani după răstignirea lui Hristos;

• Maica Domnului nu a ţinut niciodată în pântece pe Hristos şi nici nu l-a născut. De fapt, Hristos a născut-o pe Maica Domnului, dar El, Hristos, şi-a „regizat” în faţa lumii sălăşluirea în pântecele fecioarei astfel: „El a făcut o rază ca să fie ales, pentru ca să se umfle burta ei, dar nicidecum nu l-a ţinut în burtă. Dar ea ştia, luaţi aminte, ea ştia ce se petrece, pentru că Fecioară a rămas. N-a ieşit nimic – adică să-l nască cu dureri, cu rupere de organe, de oase, cu dilatări, cum se întâmplă…”.

• Maica Domnului umblă pe Pământ, cu o sacoşă şi cu un băţ lung, cu hainele soioase şi cu sacoşa murdară de făină; este zbârcită la faţă, e brunetă şi îşi târâie un picior; s-a „împodobit” astfel ca să nu fie recunoscută.

• Ion Profetul este alesul care va trebui sa strângă turma celor ce se mântuiesc şi să o predea păstorului Hristos care vine după el. Adepţii săi vor sui la ceruri în mâinile sale (ale lui Nea Ion) şi vor fi acolo împăraţii cerurilor;

• Doar 9 preoţi din România se vor mântui şi ca semn se vor preschimba veşmintele pe ei;

• El, Ion Marin, este omul care a fost şi în iad şi în rai şi ştie tot ceea ce este în cer şi pe pământ. De frica lui ION tremură tot iadul…

• El, OMUL, cum obişnuieşte să se autodenumească, este cel ce se confundă cu Hristos, cel în persoana căruia locuieşte Hristos - misiunea sa fiind aceea de a-şi alege 12 ucenici pe care să-i trimită în tot pământul şi aceştia „pe mulţi vor lecui şi vor duce cuvântul OMULUI întru dreptate!” (adică vor duce cuvântul Dumnezeului Om – care este Ion Marin) „Căci, iată, Dumnezeu nu se arată mare, se arată aşa ca un nevoiaş. Atunci veţi vedea cine era OMUL care şedea cu voi de vorbă în această curte, pe covorul de iarbă verde”;

• Cei ce cred în el vor vedea mâna sa (binecuvântată) cum trece prin casa lor. Si copiii vor striga: „Mâna, mâna!!” Şi mâna sa se va aşeza în icoană… Pe mâinile sale sunt scrise literele N şi K (aluzie la înscrisul NI – KA);

• Diavolul nu poate fi înjurat de nimeni în timp ce Hristos şi lucrurile sfinte pot fi înjurate;

• În Sfânta Treime nu mai există nici o altă persoană decât Iisus Hristos, El este şi Tată şi Duh, „El este orice”!

• Peste tot globul pământesc se vor face magazii lungi cu provizii, administrate de oameni învăţaţi şi chiar de către preoţi, de care vor beneficia doar cei înscrişi cu cifra 666;

• Ion profetul va fi ucis de o mulţime care va lua din el bucăţele până îi vor rămâne doar hainele;

• Pretinde că a prefăcut Codul penal în scândură în faţa unui anchetator de la Costeşti - Argeş. Ulterior anchetatorul a renunţat la orice demers. Pe acelaşi l-ar fi prevenit că, chiar dacă l-ar fi închis în celulă, el ar fi putut pleca de acolo fără probleme: „Vedeţi, dacă mă băgaţi în celulă sau unde mă duceţi, să nu mă lăsaţi singur, să puneţi ostaşi lângă mine, că poate mă pierdeţi…”;

• La întrebarea „Nea Ioane, ce părere ai de cărţile lui Constantin Dogaru?” dă următorul răspuns:

„Eu dau cărţile lui Constantin Dogaru în lume, că cine face voia lui Dumnezeu este tot al meu. Iată Constantin Dogaru este un frate al meu, iată şi voi sunteţi fraţii mei”.

Sunt 9 ceruri? întreabă cineva. De ce numai 9 Ceruri?! Eu cred că sunt cu toate 10…

No comment!!!

Aceste puncte doctrinare se regăsesc în înregistrările făcute de pelerini în cursul anului 2004. Ne oprim aici deocamdată cu analiza noastră asupra unui „fenomen” care se conjugă în jurul aceleiaşi demenţe cu care obişnuim a ne întâlni în cazul grupului Dogaru & Co.

Nutresc speranţa că dreptmăritorii creştini care au auzit măcar evangheliile duminicale ştiu exact cine este Mântuitorul Hristos.

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorule, izbăveşte sufletele noastre de rătăcirea vicleană a acestor lepădaţi de credinţa adevărată cea întru Tine!